Sotii si infertilitatea sotiilor

[catalina]

Buna ziua tuturor!
Ma trezesc din ce in ce mai des ca ii reprosez sotului meu ca nu este destul de implicat in lupta noastra de a avea un copil. In fond, ii zic destul de des, ce mare lucru are de facut un barbat in astfel de situatii?
Care sunt pretentiile voastre? Cum va asteptati sa se comporte sotii vostri in situatia in care familia voastra se confrunta cu o astfel de imposibilitate? Poate ca sunt eu exagerata solicitandu-i sa aiba aceeasi reactie ca si mine.
Astept cu interes parerile voastre

[Ariadna]

In primul rand, nu putem cere unei alte persoane (fie ea si 'jumatatea' noastra) sa aiba aceeasi reactie ca si noi asupra unei stari de fapt, pt ca suntem diferiti, in primul rand prin sex, in al doilea rand ca personalitate, temperament... Mai bine am incerca sa facem un pas spre celalalt, in loc sa ne lamentam sa incercam sa-l intelegem putin si pe el... barbatii au alta structura psihica... in timp ce noi avem impresia ca sunt pasivi si neinteresati de 'problema' respectiva, ei de fapt sunt la fel de framantati ca si noi, dar nu se manifesta la fel ca noi... O cunoastere a celui de langa tine eu cred ca-ti va permite sa 'abordezi' subiectul cu cel mai mult tact (este o problema destul de delicata asta cu fertilitatea) si sa obtii gradul de implicare pe care il doresti...

[catalina]

Draga Aridana,
iti multumesc pentru raspuns si pentru sfaturi. Imi pare tare rau daca mesajul meu suna a "lamentare". Nu asta a fost intentia mea. Si nici aceea de a ma exprima fara tact in privinta acestei probleme. O consider chiar una deosebit de importanta si intentia mea era de a auzi si alte situatii de impas in comunicare de acest gen, bineinteles, daca ele exista.
Probabil ca greseala mea a fost in ultima fraza: "sa aiba aceeasi reactie ca si mine". Imi dau si eu seama ca este o alta persoana si ca are alt tip de gandire si alt fel de temperament. Intrebarea mea ar fi trebuit sa fie: nu ar trebui sa aiba acelasi grad de implicare ca si mine?
Si ca sa incerc sa continui dialogul, eu nu cred ca e bine ca aceste framantari sa fie pastrate inauntru si fiecare sa se macine pe sine. Cum facem sa dialogam despre asta? In fond, comunicarea ar trebui sa fie cea care ne scoate din crize, nu?

[Ariadna]

Catalina, ai dreptate, asa se intelege din mesajul tau anterior, e bine ca ai facut precizarea ca problema este delicata si necesita mult tact... consider si limbajul 'non-verbal' tot o forma de comunicare uneori mai importanta decat aceea verbala... studiaza comportamentul sotului tau si vei vedea ca nu trebuie neaparat sa spuna 'da, sunt de acord cu tine' daca faptele lui converg in directia dorita.

[catalina]

Da Ariadna, vezi tu, exact la ceva de genul asta ma refeream. Credeam ca numai al meu tace. Citeam la desprecopii (stii forumul, nu?) despre soti care alearga peste tot cu sotiile, se intereseaza, stau si in cap, au mare grija de ele etc. Sotul meu, desi nu pot spune ca ma neglijeaza sau nu imi e alaturi, Doamne fereste, e destul de tacut, nu intreaba niciodata nimic, vine daca ii spun eu la dr cu mine. Ideea e ca in general discutiile noastre pe aceasta tema se termina cu o fraza seaca din partea lui "lasa ma ca vedem noi ce facem, o sa fie bine". Nu le prea tolereaza. Eu simt ca daca am putea real sa dialogam pe chestia asta (adica sa nu mai vorbesc ca televizorul) as sti si eu ce simte si poate nu m-as mai simti asa singura in chestia asta. Poate, asa cum zici si tu, el cu adevarat aude ce ii spun, are aceleasi pareri sau pareri diferite, poate si pe el il bucura sau il indigneaza anumite lucruri dar ... daca nu scoate un cuvant, de unde sa stiu eu ?
Voi ati discutat vreodata problema adoptiei? Cum reactioneaza sotul tau?